Peste 80 de persoane au făcut traseul de 5000 de pași ai Promenadei Inimii într-o plimbare relaxantă pe o vreme superbă de toamnă. Proiectul aflat în cel de-al 13 an de desfășurare în parteneriat cu Municipiul Baia Mare, își propune promovarea mișcării în aer liber, îndemnând persoanele de toate vârstele și profesiile să facă mișcare. Celebrăm astfel Ziua Mondială a Inimii care are loc în fiecare an în luna Septembrie. Ai grijă de inima ta! Este importantă pentru cei care te iubesc! Vă mulțumim tuturor pentru participarea numeroasă! Mulțumim familiei Rotary Baia Mare: Rotary Club Baia Mare 2005, Rotaract și Rotaract TEAM, Interact și Interact Abstract Baia Mare! Mulțumim Fundației Fraternitate Somaschi si Sorei Gabriela pentru că îi învață pe copii că mișcarea înseamnă sănătate.